Home Lifestyle Conserve pentru iarnă din ingrediente de la fermieri

Conserve pentru iarnă din ingrediente de la fermieri

256
SHARE
conserve pentru iarna

Toamna e sezonul recoltelor, e acel moment din an când casele sunt parfumate cu aromele roadelor pământului: vinete, dovlecei, gogoșari, gogonele și multe altele. E vremea când gospodinele pregătesc din toate aceste bunătăți conserve care le vor bucura simțurile toată iarna.

Dacă ai vrea să pregătești și tu rețete reconfortante la borcan, din ingrediente locale, uite câteva care trebuie să se regăsească negreșit în cămară:

  1. Gogonele murate – se găsesc din belșug în perioada septembrie-octombrie și au o mulțime de beneficii pentru organism. Gogonelele murate conțin probiotice naturale, ca toate murăturile, datorită procesului de fermentare. De asemenea, acestea secretă așa numiții alcaloizi, substanțe care împiedică replicarea virușilor hepatici, dar și citostatice naturale. Metoda preferată de murare a gogonelelor este cea în saramură, folosind sare neiodată. Poți adăuga pe fundul borcanului, dar și printre fructe, câțiva conservanți naturali, precum: frunze de țelină, hrean, ceapă și boabe de piper. Cumpără gogonele românești de pe https://fermierbun.ro/product/gogonele-romanesti/ și le primești la tine acasă, tu trebuie doar să ai borcanele pregătite.
  2. Vinete coapte – nu trebuie să ai grătar în casă ca să pregătești pentru iarnă salata de vinete mult iubită. Pune la cuptor vinete ușor înțepate și lasă-le să se coacă până devin moi. După ce le decojești și le lași bine la scurs, toacă-le fin (nu la blender, căci devin amare), pune-le în punguțe potrivite și la congelator cu ele! Când vrei să savurezi o salată de vinete, dezgheață o pungă cu ajutorul unei site, astfel încât să se scurgă excesul de apă. Toacă mărunt o ceapă și toarn-o peste vinete, asezonează cu sare și ulei și amestecă sârguincios cu o lingură de lemn să devină cremoasă. Mai mult, când ți-e pofta de-o zacuscă proaspătă, tot din aceste vinete poți pregăti o porție generoasă din care să te-nfrupți cu toți ai casei.
  3. Ardei murați – ciorba caldă acrită cu borș merge de minune cu un ardei iute murat.Vreo 2-3 borcane de 400 ml zicem că ar fi bine să ai în cămara de iarnă. Pe lângă ardei, vei avea nevoie de sare, zahăr și oțet. Pune ardeii în borcan, așezați bine, toarnă deasupra  1 linguriță de sare și una de zahăr, apoi completează cu oțet alb, simplu. Scutură borcanul și gata-i de murat ardeiul.
  4. Salată de ardei kapia copți – iarnă, o mâncare de fasole cu cârnați și ardei copți. Îți spunem noi, e raiul gustului. Poți coace ardei kapia în tigaia încinsă, fără să faci mult fum. Dacă stai la curte, misiunea e și mai interesantă: să pregătești în curte, la lemn, ardei kapia românești. Coace ardeii, lasă-i puțin să se răcească, apoi decojește-i. Taie-i fâșii și pune-i la borcan, în sucul propriu care se lasă. Pune borcanele la bain marie, pentru sterilizare, timp de 30 de minute. Și asta-i tot, o să te bucuri de o salată de ardei copți naturală, pregătită în bucătăria-ți proprie. 😊  
vacante perfecte

Pe lângă acestea, nu sunt de omis conservele de castraveți, gogoșari, gogoșari umpluți cu varză roșie, conopidă ori varză. Răsfoiește site-ul https://fermierbun.ro și alege legume românești pentru conserve savuroase de iarnă!

(Articol sponsorizat)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.