Home Calatorii City Break Atena – o calatorie in inima antichitatii

City Break Atena – o calatorie in inima antichitatii

2989
SHARE
city break atena
Ancient theater in Acropolis Greece, Athnes - Foto by Maugli

Orasul zeitei intelepciunii, Atena, este plin de vestigii antice care au fost puse excelent in valoare de-a lungul vremii. Totodata, este orasul in care s-a inventat ”demokratia” (puterea poporului) ca forma de guvernare – sub domnia lui Cleisthenes i.Hr. Un oras fabulos caruia merita sa-i rezervi cateva zile, toamna sau primavara, pentru ca in aceasta perioada sunt mai putini turisti, iar temperaturile sunt rezonabile.

Atena este dominata de Acropole – bijuteria Greciei, inscrisa pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO in 1987 si, practic, locul in care a luat nastere civilizatia greaca antica. Templul Parthenon (construit in secolul al V-lea in onoarea zeitei Athena; renovat constant de-a lungul timpului), Templul Erehteion (despre care legendele spun ca aici s-ar fi luptat Atena si Poseidon pentru a obtine patronajul asupra orasului; Poseidon si-a aruncat tridentul in stanca Acropolei si a iesit apa sarata, in schimb Atena a oferit maslinul, cadoul cel mai de pret si, astfel, zeii din Olimp i-au dat ei orasul), Templul Atenei Nike. In antichitate, Erehteionul era considerat un templu sacru al Acropolei; avea coloane remarcabil sculptate, sub forma de statui – Cariatidele. Statuile vizibile astazi sunt, de fapt, niste copii; patru dintre cele originale pot fi vazute la Muzeul Acropole, dar si alte resturi arheologice. Construit in secolul al doilea, Teatrul Herodes Atticus serveste acum ca sala de concerte in aer liber; este situat in partea de jos a Acropolei.

vacante perfecte

Citeste si: City Break Praga: 20 de obiective turistice de vazut

Agora, piata antica a Atenei, era centrul tuturor activitatilor. Aici se adresa Socrate poporului si dezbatea marile idei ale existentei, aici se luau decizii si este locul in care vei avea senzatia ca timpul este relativ. Alaturi vei vedea cel mai bine conservat templu din Grecia, si anume Templul lui Hefaistos, construit in secolul al V-lea i.Hr.

Forumul Roman a fost centrul comercial si administrativ al Atenei pana in secolul al XIX-lea. Vei observa aici Turnul Vanturilor, construit de astronomul Andronikos Kyrrhestas in anul 50 i.Hr.

Templul lui Zeus. In interior erau doua statui, una a lui Zeus si una a imparatului roman, Adrian. Constructia a durat nu mai putin de… 700 de ani, din cauza conflictelor politice. Avea 104 coloane, in prezent mai exista doar 16 coloane. Avand inaltimea de 107 metri, templul lui Zeus Olimpianul era cel mai inalt din Grecia antica.

Teatrul lui Dionysos. Construit, in secolul al IV-lea i.Hr., in partea de sud a Acropolei, teatrul lui Dionysos gazduia festivitatile in cinstea zeului vinului. Aici au fost puse in scena tragediile si comediile marilor dramaturgi Eschil, Sofocle, Euripide. Apropo de concursuri, stiai ca… Sofocle l-a invins pe Eschil la Marile Sarbatori Dionisiace din anul 468 i.Hr., la concursul de drama, obtinand Premiul Atenian?

Citeste si: 5 destinatii pentru mini-vacanta de 1 Decembrie

Stadionul Panathenaic, construit in secolul IV i.Hr., a gazduit primele Jocuri Olimpice moderne din 1896. Sa nu uitam totusi ca grecii au fost cei care au inventat jocurile olimpice, primele jocuri desfasurandu-se in 776 i.Hr, erau inchinate lui Zeus, durau o zi si aveau doua probe: atletismul si luptele. Ulterior s-au extins la 4 zile, se desfasurau din 4 in 4 ani, adaugandu-li-se si alte sporturi.

Plaka este vechiul cartier de la poalele Acropolei, cu strazi inguste si pline, in prezent, de magazine cu suvenire.

Mergi si la Anaphiotika, cel mai inalt punct al orasului Plaka, vei avea parte de o priveliste fabuloasa.

Dar gloria Greciei antice se reflecta si in muzeele orasului. Deschis la sfarsitul secolului al XIX-lea, Muzeul National de Arheologie detine nenumarate obiecte descoperite in orasul Atena, din perioada epocii de bronz pana la epoca de aur a Atenei dar si dupa.

Atena este, de asemenea, un oras plin de viata. Mergi in tavernele si cafenelele sale, in piata de antichitati din Monastiraki, in cele mai vechi cartiere ale sale – Omonia si Exarcheia, la dughenele mestesugarilor si pietele de carne, peste si condimente, dar si la spectacolele tinute in aer liber.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.